Echilibrul constiintei

Priveste in tine !!!
Si spune-mi ce vezi?....Te rog, mai incearca inca o data exercitiul asta !
Raspunsul este clar,chiar daca ne este greu sa-l recunoastem, in noi nu vedem nimic, sau mai nimic...De ce oare ne este permisa o constiinta a trecutului, a viitorului, a prezentului daca nu stim nimic din ceea ce a creat aceasta constiinta?
Inchide ochii , simte-ti trupul, interiorul...insa nu vei gasi nimic mai mult de cat amintirea a ceea ce ai trait si experimentat...mintea este o notiune limitata, insasi presupunerile despre ce inseamna viitor se bazeaza pe scheme cognitive ale trecutului , nimic nu este nou , nimic nu este autentic intr-o gandire arhaica in care doar experinta trecuta ne da posibilitatea sa facem predictii despre ceea ce ar putea insemna viitorul.
Ganduri care ne fugaresc sufletul, ganduri care vin si pleaca, ganduri care ne dau sentimentul unei continuitati stupide in care asteptam , sau construim certitudini iluzorii sau iaduri dezlantuite ale existentei. Totul este atat de schimbator incat fluxul teoriilor despre viata nu mai poate veni ca o consolare, filosofia si constructele mentale slefuite de ganditori in mii de ani se prabusesc intr-o avalansa subita in fata unei realitati tot mai indiferente, tot mai pline de ignoranta si goala de orice forma de spiritualitate.
Se spune ca modul in care noi alegem sa actionam in fata situatiilor problematice, poate reprezenta un bun mod de a observa profunzimea cunoasterii si intelepciunii pe care o avem fata de noi insine.
Cunoastere si intelepciune ? Sigur, uitati-va in jurul vostru, uitati-va in voi si fiti sinceri... istoria lumii este un lung roman in care nebunia este personajul principal.
’’Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru „(Luca 17:21) , cautati-o si lasati scanteia divina sa aprinda focul sacru al iubirii si astfel sa vedem cu totii Calea ...

Iubirea nu are forma !






www.despresuflet.ro

Divagatia durerii

Memoria este groapa de gunoi a existentei noastre, este seiful nostru in care pastram la un loc ca intr-un imens sacrilegiu lucrurile bune si rele ale vietii, un loc in care ne place sa persistam intr-un delir obsedant al retrairilor nesfarsite.
Sa ne uitam la ranile sufletului nostru, sa ne intoarcem belicosi in melancolia unui trecut mort in ale carui tenebre incercam sa traim in prezent. Durerea, durerea de a fi, de a gandi ca existi suspendat intre doua gauri negre, undeva in imponderabilitatea lipsei de control asupra a ceea ce a fost sau asupra a ceea ce va fi. Sa ne intoarcem totusi acolo in focul purificator al durerii si sa me manjim mainile in pucioasa gandurilor nesfarsite, in mlastina iluzorie a cadavrelor trecutului.
Paradoxul existental este ca iubim si respingem durerea cu aceeasi frenezie.
De ce nu iubim durerea ? Pare o intrebare halucinanta, ejectabila aproape la limita simtului comun al logicii.
Dar cat de mult am cercetat durerea si cat de mult am incercat sa fugim de ea? Majoritatea vietii noastre o traim in durere, in suferinta, atunci de ce nu am imbratisa-o ? Daca destinele noastre sunt unite, atunci de ce fugim de ea ?
Pentru a cerceta durerea nu trebuie sa ne gandim ca ea reprezinta tot ceea ce nu este bucurie, pentru ca dupa cum vedeti, in lumea in care traim bucuria este iluzia si durerea este realitatea.
Daca am invata sa traim in realitate si nu am mai cauta iluzia fericirii, poate am gasi linistea.

''Acesta este cel dintai lucru care trebuie invatat : A nu mai cauta. Cand cautati adevarul sunteti in realitate simpli privitori de vitrine.'' - Jiddu Krishnamurti

Ce as face daca ar trebui sa lupt cu mine insumi ?

Toate problemele vin din convingerea ca ceea ce ai de facut este ceea ce n-ai facut !

Ganduri care vin

Ganduri care vin neancetat. Oare care va fi urmatorul gand, unde ma va duce ineditul a ceea ce noi numim minte, eu , constiinta? Avem o constiinta a unui sine halucinant, hazardant si plin de surprize. Ce ne face sa credem ca urmatorul gand nu poate fi insuportabil, unul care va aduce cu el valuri de suferinta... sau poate raze de soare si nori albi de sperante? Trairea aceasta in asteptarea, stupida aproape inutila a gandurilor ma face sa simt apasarea grea a zilelor ce apar si ele din incertitudinea existentei noastre.
Fara a avea o coerenta, privim, acceptam si traim viata ca pe o mare trauma.
Apoi liniste ...