Iubirea nu are forma !






www.despresuflet.ro

Divagatia durerii

Memoria este groapa de gunoi a existentei noastre, este seiful nostru in care pastram la un loc ca intr-un imens sacrilegiu lucrurile bune si rele ale vietii, un loc in care ne place sa persistam intr-un delir obsedant al retrairilor nesfarsite.
Sa ne uitam la ranile sufletului nostru, sa ne intoarcem belicosi in melancolia unui trecut mort in ale carui tenebre incercam sa traim in prezent. Durerea, durerea de a fi, de a gandi ca existi suspendat intre doua gauri negre, undeva in imponderabilitatea lipsei de control asupra a ceea ce a fost sau asupra a ceea ce va fi. Sa ne intoarcem totusi acolo in focul purificator al durerii si sa me manjim mainile in pucioasa gandurilor nesfarsite, in mlastina iluzorie a cadavrelor trecutului.
Paradoxul existental este ca iubim si respingem durerea cu aceeasi frenezie.
De ce nu iubim durerea ? Pare o intrebare halucinanta, ejectabila aproape la limita simtului comun al logicii.
Dar cat de mult am cercetat durerea si cat de mult am incercat sa fugim de ea? Majoritatea vietii noastre o traim in durere, in suferinta, atunci de ce nu am imbratisa-o ? Daca destinele noastre sunt unite, atunci de ce fugim de ea ?
Pentru a cerceta durerea nu trebuie sa ne gandim ca ea reprezinta tot ceea ce nu este bucurie, pentru ca dupa cum vedeti, in lumea in care traim bucuria este iluzia si durerea este realitatea.
Daca am invata sa traim in realitate si nu am mai cauta iluzia fericirii, poate am gasi linistea.

''Acesta este cel dintai lucru care trebuie invatat : A nu mai cauta. Cand cautati adevarul sunteti in realitate simpli privitori de vitrine.'' - Jiddu Krishnamurti

Ce as face daca ar trebui sa lupt cu mine insumi ?

Toate problemele vin din convingerea ca ceea ce ai de facut este ceea ce n-ai facut !

Ganduri care vin

Ganduri care vin neancetat. Oare care va fi urmatorul gand, unde ma va duce ineditul a ceea ce noi numim minte, eu , constiinta? Avem o constiinta a unui sine halucinant, hazardant si plin de surprize. Ce ne face sa credem ca urmatorul gand nu poate fi insuportabil, unul care va aduce cu el valuri de suferinta... sau poate raze de soare si nori albi de sperante? Trairea aceasta in asteptarea, stupida aproape inutila a gandurilor ma face sa simt apasarea grea a zilelor ce apar si ele din incertitudinea existentei noastre.
Fara a avea o coerenta, privim, acceptam si traim viata ca pe o mare trauma.
Apoi liniste ...

Nevoia de socializare, multe intrebari...

Intrebari, raspunsuri, teorii, destul de multe lucruri si fapte care incearca sa explice alte lucruri, alte fapte. Dintr-un univers interior, intim, cald incercam sa evadam pentru a intra in ‘’contact’’pentru a socializa si a ne simti integrati.
Fara valente filosofico-ironice adaug ca viata sociala este destinata in mare parte oamenilor teribil de tristi. Si acum ma refer strict la viata sociala in acceptiunea comuna in care a socializa inseamna a ne intalni cu alti oameni si a petrece un timp impreuna.
Asta in mare parte este o forma de eschibitionism social in care oamenii aplatizati de viata plina de tendinte materialiste, obtuzi, stresati si mereu in criza de timp se intalnesc pentru a-si etala ultimele cumparaturi sau a-si descarca deseurile emotionale adunate din ultimele relati de socializare esuate ...Vorbim de clienti, de facturi, de evaluari, de e-mail-uri, de ce optiuni are telefonul, vorbim orice despre orice mai putin de ce ne intalnim cu adevarat?
Sa reflectam !!!
Nevoia de socializare vine din dorinta de a impartasi, de a nu fi singuri..., deci dintr-o nevoie. Mergand pe firul epistemologic al’’ nevoii ‘’ar trebui sa ne intrebam ce naiba este o nevoie ?
Nevoia in sine reprezinta o trebuinta , o necesitate, o dorinta de a adera la sentimentul unei stari care iti lipseste. Pornind intr-o astfel de cercetare trebuie sa privim in noi, sa privim exact in locul de unde vine ‘’nevoia’’si sa ne intrebam cat de mult suntem dispusi sa cercetam si cat de mult timp suntem dispusi sa ramanem acolo pentru a afla un raspuns. De cele mai multe ori ne sperie tacerea si teama de a ne confrunta cu noi insine este infioratoare, de multe ori suntem atat de goi incat nu avem ce sa ne spunem si atunci simtim nevoia sa vorbim. Nici nu mai conteaza ce, cu cine si cel mai trist este ca aproape nu mai suntem constienti nici de ce .O facem aproape natural, ca si respiratul, vorbim mult si de fapt nu mai comunicam mare lucru, de fapt nu mai comunicam aproape nimic incarcand doar sa respectam niste conventii sociale .Trist sau nu, oamenii se intalnesc nu pentru a comunica ci pentru a-si aduce la cunostinta nevoile sau frustrarile, indiferent de natura lor.
Dorinta de a experimenta intr-o oarecare masura o stare de mica bucurie cand vezi ca prietenul tau a patit-o este scuzabila, nevoia de a fi putin invidos pe realizarile lui este scuzabila, poate si faptul ca ti-ai dori o mica aventura cu partenerul\partenera prietenului este scuzabil, ceea ce nu este insa scuzabil este ignoranta de a nu avea curiozitatea si dorinta de a cerceta in tine de ce nu poti sa-ti implinesti aceasta nevoie singur, sau macar de a incerca.
Multe teorii sustin ca omul are o structura relationala si ca limbajul este unul din aspectele care au dus la dezvoltarea noastra ca specie, si sunt total de acord. Separatia conceptuala intervine atunci cand vad ca oamenii au pierdut simtul valorilor spirituale, al valorilor care sa aduca un plus relationarii dintre ei. Gradul de ignoranta probabil ca este efectul mutilarii unei societati care are ca principii dezumanizarea prin reclame si imaginile pline de valente materiale, docmatice si sexuale. Oamenii se simt nevoiti sa apeleze la tot felul de simboluri ale puterii tocmai pentru a ascunde marel gol care se afla in ei.
Socializarea este incercarea disperata de a ascunde, de a masca faptul ca in cea mai mare a timpului simtim atat de apasator inutilitatea existentei noastre, a tiparului existential prin care trebuie sa trecem pentru a ajunge nimic mai mult decat o poza pe o piatra si o amintire care cu timpul se va sterge si ea.
Poate ca socializarea este buna, poate este rea, treaba mea nu este de a da verdicte pro si contra, tot ce pot face este sa ma gandesc daca voi va intrebati sau daca macar va pasa...?
Raspunsurile sunt ca si comorile, mai intai trebuie sa incepi sa le cauti.